TERMENII ȘI CONDIȚIILE DE UTILIZARE A MAGAZINULUI ONLINE WWW.AMPER.MD

1. INTRODUCERE
Prezenții Termeni și Condiții de utilizare a magazinului online www.amper.md (în continuare “Condiții”) sunt aplicabili pentru navigare, plasare comenzi și achiziționarea produselor și serviciilor oferite de COMPASS SRL prin intermediul site-ului https://amper.md (în continuare “Site”), atât pentru pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. Atunci când Dumneavoastră (în continuare “Dvs”) navigați și utilizați acest Site, acceptați implicit și necondiționat Condițiile propuse de către COMPASS SRL, societate cu răspundere limitată cu sediul juridic pe str. Petricani 5/1, mun. Chișinău, R.Moldova, MD-2059, telefon 0(22) 539-541, adesa de e-mail [email protected], înregistrată la I.P. “AGENȚIA SERVICII PUBLICE”, Departamentul Înregistrare și Licențiere а Uпitățilог de Drерt din 23.04.1992, sub Numărul de Identificare de Stat și Codul Fiscal 1003600004819 (în continuare “COMAPASS SRL”). COMPASS SRL în calitate de proprietar al acestui Site se angajează să păstreze caracterul confidențial al informației furnizate de Dvs la accesare, înregistrare, completarea formularelor și plasarea comenzilor. COMPASS SRL își rezervă dreptul de a actualiza aceste Condiții în orice moment, fără o notificare prealabilă, modificările vă sunt opozabile din momentul publicării acestora pe Site, iar cea mai recentă versiune poate fi găsită pe Site, accesând pagina “Termeni și condiții”. Recomandăm citirea cu atenție a prezentelor Condiții.

2. DATE CU CARACTER PERSONAL ȘI POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE
Politica de confidențialitate, este bazată pe legea „Privind protecția datelor cu caracter personal”. Sunteți de acord că procesarea comenzilor Dvs pentru furnizarea serviciilor sau produselor oferite de COMPASS SRL pe Site va începe după îndeplinirea tuturor formalităților de înregistrare cerute. Informațiile furnizate de Dvs trebuie să fie veridice și corecte. Optând pentru înregistrare, vă obligați să ne furnizați corect numele, adresa, adresa de e-mail și alte informații cerute. Actualizarea acestei informații vă este disponibilă ulterior în cabinetul personal. Informația primită de la utilizatori se păstrează și se utilizează în strictă conformitate cu legea. Datele cu caracter personal reprezintă orice date despre o persoană fizică sau juridică ce permit identificarea ei directă sau indirectă (ex: informații personale furnizate de Dvs la plasarea mesajelor prin formularele de contact, la înregistrare sau la plasarea comenzii: telefon, e-mail, numele, prenumele, adresa de livrare, adresa de facturare, rechizite bancare etc.). Orice informație furnizată de către Dvs va fi considerată și va reprezenta consimțământul Dvs expres ca datele respective să fie folosite de către COMPASS SRL în conformitate cu scopurile de mai jos:
• Pentru furnizare de produse și servicii (de înregistrare, de acceptare comandă, facturare, livrare etc.);
• Pentru furnizare date și informații despre statutul comenzii, noi promoții și oferte, răspuns solicitărilor Dvs din formularele de contact, inclusiv prin e-mail sau alte mijloace de comunicare;
• Pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor prestate, a informațiilor prezentate și sortimentului de produse ofertate.
După caz, datele respective vor fi folosite pentru a lua legătura cu Dvs, prin intermediul apelurilor telefonice, poștei electronice sau a altor mijloace de comunicare.

Notă! COMPASS SRL vă aduce la cunoștință că în cazul când nu mai doriți să primiți informații de tip comercial, promoțional sau noutăți despre companie, sau dacă doriți ștergerea datelor Dvs personale, este necesar să contactați Serviciului Suport Clienți COMPASS SRL la numărul de telefon 0(22) 539-541 sau să transmiteți în acest scop o solicitare prin e-mail la adresa [email protected].

3. DATE FĂRĂ CARACTER PERSONAL
Datele fără caracter personal pe care ni le comunicați și care se referă la preferințele sau interesele Dvs sunt utilizate pentru a crea și a vă oferi produse și servicii adaptate gusturilor Dvs. Este posibil să obținem astfel de informații și în mod automat, ele însă nu sunt asociate direct sau indirect unei persoane. Sunt date statistice și au un caracter anonim. Date despre vizitatorii site-ului (adresa IP, numele domenului, tipul browserului şi sistemul de operare, data şi ora vizitei, etc.) se colectează şi se păstrează în scopul evidenţei statisticii vizitărilor. Această informaţie este publică, astfel COMPASS SRL nu poartă răspundere pentru divulgarea acesteia.

4. COMENTARII ȘI FORMULARE DE CONTACT
Când lăsați comentarii/recenzii, completați un formular pe Site, colectăm datele introduse în formularele de comentarii, dar și adresa IP a vizitatorului și șirul agenților utilizator din navigator pentru a ne ajuta la detectarea spamului. Un șir făcut anonim (numit și un hash), creat din adresele Dvs de email, poate fi furnizat serviciului Gravatar pentru a vedea dacă îl folosiți. Politica de confidențialitate a serviciului Gravatar este disponibilă aici.

5. COOKIES
Cookie (“browser cookie” sau “HTTP cookie”) este un fișier de mici dimensiuni, deseori codificat, format din cifre și litere, care este stocat pe memoria internă (hard drive) a dispozitivul Dvs de la care ați accesat site-ul (computer, telefon mobil, tabletă etc.) și este instalat prin solicitare emisă de către web-server browser-ului Dvs. (ex: Internet Explorer, Chrome etc.).
Cookie-urile nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu pot accesa informațiile de pe hard drive-ul Dvs. Cookie-urile nu solicită informații cu caracter personal și nu identifică personal utilizatorii. Un cookie este format din nume și conținut, durata de existentă a acestuia fiind determinată, putând fi accesat din nou de web-server in momentul în care Dvs vă întoarceți pe website-ul asociat web-serverului respectiv. Un cookie conține informații care fac legătura între Dvs și website. Daca un browser accesează web-serverul din nou, acesta poate citi informația deja stocată și poate reacționa în consecintă. Cookie-urile vă asigură o experiență placuta de navigare și susțin eforturile web-sitului în a oferi servicii confortabile Dvs (ex: opțiuni privind limba site-ului, coș de cumpărături sau publicitatea relevantă etc).
Câteva cookie-uri de bază:
• Dacă plasați un comentariu pe situl nostru, puteți opta pentru salvarea în cookie-uri a datelor cerute în formulare cum ar fi: nume, adresă de email etc. Acestea sunt pentru confortul Dvs, astfel nu mai trebuie să le completați din nou când plasați un alt comentariu. Aceste cookie-uri vor fi valabile un an;
• Dacă navigați la pagina de autentificare, vom seta un cookie temporar pentru a determina dacă navigatorul Dvs acceptă cookie-uri. Acest cookie nu conține date personale și este eliminat când închideți navigatorul;
• Când vă autentificați, vom seta și câteva cookie-uri pentru a vă salva informațiile de autentificare și opțiunile de afișare pe ecran. Cookie-urile de autentificare sunt păstrate două zile, iar cele pentru opțiuni de afișare pe ecran sunt păstrate un an. Dacă selectați „Ține-mă minte”, cookie-urile Dvs de autentificare vor fi păstrate două săptămâni. Dacă vă dezautentificați din cont, cookie-urile de autentificare vor fi eliminate.

6. CONȚINUT ÎNGLOBAT DE PE ALTE SITURI WEB
Articolele din acest sit pot include conținut înglobat (de exemplu, videouri, imagini, articole, fișiere etc.). Conținutul înglobat de pe alte situri web se comporta exact la fel ca și cum vizitatorii au vizualizat un alt sit web.
Aceste situri web pot să colecteze date despre Dvs, să folosească cookie-uri, să înglobeze urmărirea suplimentară de la părți terțe și să vă monitorizeze interacțiunea cu conținutul înglobat, inclusiv să vă urmărească interacțiunea cu conținutul înglobat dacă aveți un cont și sunteți autentificați în acel site web.

7. ANALITICE
Utilizăm instrumentele de analiză a statisticii vizitatorilor site-ului (date fără caracter personal) Google Analytics și instrumente de promovare Google Ads. Acestea sunt folosite pentru îmbunătățirea serviciilor și produselor oferite precum și a experienței Dvs pe acest Site și pentru a vă oferi serviciile și produsele specifice căutarilor Dvs. Cu politicile de confidentialitate Google vă puteți familiariza aici.

8. SECURITATEA, ACCESUL ȘI DEZVĂLUIREA DATELOR
Utilizăm instrumente și tehnici de securitate (certificate securizare SSL, găzduire securizată, măsuri de prevenire a pierderii, alterării sau folosirii greșite a informațiilor care se află sub controlul nostru etc.) dar şi politici interne aplicabile angajaților pentru a proteja datele furnizate de Dvs și care pot sau nu să vă identifice direct sau indirect. Din păcate niciun transfer de date în Internet nu este garantat ca fiind ulul în întregime sigur. Totuşi, luăm toate măsurile rezonabile pentru ca siguranţa informaţiilor Dvs personale să rămână intactă.
Vă asigurăm că, fără acordul Dvs, COMPASS SRL nu va divulga unei persoane terţe informaţiile preluate, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, atunci când transmiterea acestora este absolut necesară. Sau atunci când COMPASS SRL consideră necesar pentru a preveni sau investiga încălcarea drepturilor COMPASS SRL sau a unor terți, conform procedurilor legale.
Dvs sunteţi responsabil de păstrarea confidenţialităţii informaţiilor personale, inclusiv de utilizarea cu grijă a datelor folosite pentru autentificarea Dvs, indiferent dacă utilizarea acestor date se face cu sau fără voia Dvs.
În cazul în care veţi descoperi informaţii incorecte despre Dvs – vă rugăm să ne contactaţi pentru a efectua modificările necesare.
Vă informăm ca dispuneți de drepturile prevazute de art. 12-16 din Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție asupra datelor și dreptul de opoziție, pe care le puteți exercita printr-o cerere scrisă adresată către COMPASS SRL, str. Petricani 5/1, Chișinău, R.Moldova, MD-2059.
În cazul plăților efectuate cu cardul bancar, nicio informație despre datele cardului bancar (număr card, data expirării, CVV etc.) nu vor fi transferate sau stocate de COMPASS SRL și sunt efectuate prin intermediul paginii securizate oferite de BC MoldovaAgroindbank.
Orice încercare de accesare a datelor personale ale altui utilizator sau de a modifica conținutul Site-ului, sau de a afecta performantele serverului pe care rulează Site-ul, va fi considerată o tentativă de fraudare a Site-ului și va declanșa cercetarea penala împotriva aceluia sau acelora care a(u) încercat acest fapt.
Acordul de faţă este încheiat între Dvs şi COMPASS SRL. El reglementează modul de utilizare de către Dvs a (serviciilor și produselor oferite prin intermediul) Site-ului, având prioritate în faţa oricărui acord precedent dintre Dvs şi COMPASS SRL.

9. TERMENI ȘI CONDIȚII
Accesând acest site, sunteți deacord cu urmatoarele:
• Informațiile plasate pe Site au drept scop informarea potențialilor clienți despre produsele și serviciile oferite prin intermediul lui, precum și modalitățile de accesare și utilizare a acestora;
• Toate descrierile și prezentările sunt luate din surse deschise de informații;
• Imaginile poartă caracter informativ și pot să nu fie o copie absolută a produsului sau serviciului la care se referă;
• Prețurile sunt indicate inclusiv TVA și sunt valabile la momentul plasării comenzii;
• Prețurile și sortimentul expus pot fi modificate fără notificări prealabile;
• Comenzile Dvs sunt procesate online, iar Dvs veți fi informat operativ despre statutul comenzii. Specialiștii noștri sunt gata să vă răspundă la orice întrebări legate de produse sau servicii, dar și să vă ajute să faceți o alegere corectă;
• Stocurile sunt zilnic corectate, dar pe parcursul zilei unele produse pot lipsi temporar în stoc, deaceea până la plasarea comenzii vă rugăm să ne contactați pentru verificarea disponibilității produselor comandate pe stoc. Dacă ați plasat și achitat comanda și produsul nu este pe stoc, un operator COMPASS SRL vă va informa în scurt timp despre indisponibilitatea produsului, iar sumele pe care Dvs le-ați platit vor fi rambursate în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai tarziu de 30 de zile, în cazul în care COMPASS SRL nu poate onora comanda. Cu acordul Dvs, COMPASS SRL poate livra un alt produs sau serviciu similar la calitate și echivalent la preț cu cele solicitate inițial;
• Dacă ați observat anumite necoincidențe în descrierile expuse sau în caracteristicile mărfurilor, vă rugăm sa ne comunicați acest lucru;
• Valoarea maximă a răspunderii/obligațiunilor COMPASS SRL față de orice client în cazul nelivrării sau a livrării necorespunzătoare este valoarea sumelor încasate de COMPASS SRL de la acest client pentru această comandă.

10. PLASAREA, LIVRAREA ȘI ACHITAREA COMENZILOR
a) Plasarea comenzilor
Plasarea comenzilor pe acest Site implică de consumatori acceptarea expres a prezentelor Condiții. Înainte de plasarea/validarea comenzii este nevoie de identificarea consumatorilor utilizănd Cabinetul personal. În dependență de metoda de achitare, COMPASS SRL își rezervă dreptul de a solicita documentele necesare procesării și validării comenzii, cum ar fi: actul de identitate și/sau extrase din Registru de Stat al Persoanelor Juridice. Consumatorul este responsabil de valabilitatea, legitimitatea și corectitudinea datelor și informațiilor transmise către COMPASS SRL prin intermediul cabinetului personal sau a actelor suplimentare solicitate. Produsele cumpărate prin intermediul acetui Site, nu pot fi revândute sau distribuite în scop comercial, cu excepția cazurilor când între consumator și COMPASS SRL este semnat un contract suplimentar adițional în acest scop. COMPASS SRL își rezervă dreptul să limiteze numărul maxim de produse achiziționate de un consumator prin intermediul acestui Site. Plasarea comenzilor este disponibilă 24/24h. Prelucrarea comenzilor de către operatori se efectuează conform programului de lucru COMPASS SRL:
• luni – vineri: de la 08:00 până la 17:00;
• sâmbătă: – zi liberă;
• duminică – zi liberă;
• zile libere de sărbători – prelucrarea comenzilor va fi posibilă în următoarea zi lucrătoare.

b) Livrarea comenzilor
Selectați modalitatea de livrare la efectuarea comenzii.
Pentru ridicare personală aveți urmatoarele opțiuni:
• Dacă ați optat pentru achitarea numerar, vă puteți apropia personal pentru achitarea și ridicarea comenzii la sediul societății COMPASS SRL după confirmarea prin telefon sau email al comenzii de către un operator;
• Dacă ați optat pentru achitarea prin transfer bancar sau online cu card bancar, vă puteți apropia la sediul societății COMPASS SRL pentru ridicarea comenzii doar după confirmarea prin telefon sau email de către un operator, a faptului că mijloacele financiare au fost transferate în contul COMPASS SRL și plata a fost efectuată cu succes.

Pentru livrare prin curierat veți fi contactat prin telefon sau email de către un operator și informat referitor costului livrării, suplimentar celor enumerate mai sus. Termenii de livrare indicați se referă doar la Republica Moldova. Dacă adresa de livrare va fi alta, se vor aplica condițiile specifice tării selectate. În acest caz, vom reveni cu informații despre posibilitatea, modalitatea și termenii de livrare, preventiv efectuării acesteia.

Termenul de livrare a comenzilor nu depășește, de obicei, 2-3 zile lucrătoare, în cazul prezenței mărfii în stoc, iar livrarea comenzilor se efectuează începând cu dimineața următoarei zile lucrătoare după confirmarea comenzii/plății. Astfel, dacă ați optat pentru achitare prin transfer bancar direct sau online prin card bancar livrarea se efectuează în dimineața următoarei zile lucrătoare după ce transferul mijloacelor financiare a avut loc în contul COMPASS SRL. În acest caz veți primi o înștiințare telefonică sau prin email despre etapele de executare a comenzii Dvs. În prealabil curierul vă va contacta telefonic, pentru a coordona timpul util de livrare a comenzii.

Livrarea mărfii, în raza orașului Chișinău, se realizează prin intermediul serviciului propriu de curierat în intervalul de timp:
• luni – vineri: de la 09:00 până la 16:00;
• sâmbăta: – zi liberă;
• duminică – zi liberă;
• zile libere de sărbători – livrarea nu se efectuează și va fi efectuată în urmatoarea zi lucrătoare.

Livrarea mărfii pe teritoriul R.Moldova, se realizează prin intermediul serviciului de curierat NovaPoshta. Nova Poshta Moldova – express-livrare calitativă şi sigură, în orice punct al Republicii Moldova, inclusiv în formatul de a doua zi. Notă! Pentru comenzile sub 1000 lei nu se pot asigura termeni fermi livrare.
Înainte de a plasa comanda cu livrare prin curierat, vă rugăm să vă consultați cu termenii de livrare și prețurile estimative pentru livrare al operatorului NovaPoshta.

c) Achitarea comenzilor
Dupa plasarea comenzii veți primi un răspuns automat pe adresa de email cu lista și valoarea produselor, modalitatea de livrare și valoarea totală a comenzii. Acest răspuns nu confirmă acceptul comenzii ci doar statutul de procesare a acesteia. Comanda plasată de Dvs. va primi statut de comandă validată doar dupa confirmarea telefonică sau receptionarea prin email de la un operator a confirmării de accept.
• Dacă ați optat pentru plata cu numerar, aceasta se face la primirea coletului – la livrare sau la ridicarea produselor. Valoarea facturată a produselor va fi valoarea confirmată prin email sau telefonic după acceptarea comenzii. Nu percepem taxe de ramburs;
• Dacă ați optat pentru plata prin transfer bancar direct, veți primi de la operator o proformă (cont spre plată) în care vor fi indicate datele bancare și termenul de plată. Dacă nu ați reușit să achitați proforma în termenii indicați, puteți opta pentru prelungirea acestora. Dacă nu ați făcut acest lucru, comanda va fi anulată, iar Dvs. veți primi notificarea despre anularea comenzii. Pentru a exclude orice neclarități sau întârzieri legate de traseul bancar, vă rugăm să ne înștiințați despre plățile facute, telefonic sau prin email;
• Dacă ați optat pentru plata prin card bancar online, veți fi direcționați automat pe pagina securizată a mediului de plăți MoldovaAgroindbank, unde veți introduce datele cardului pentru efectuarea plății. Sunt acceptate cardurile emise sub siglele VISA și MASTERCARD. Nu este perceput niciun comision suplimentar pentru astfel de plăți. Tranzacțiile se efectuează în lei (MDL), iar suma tranzacției minime este de 10 LEI. Dacă cardul bancar este asociat unei alte monede decât leu (MDL), tranzacția se va efectua la cursul de schimb al băncii emitente a cardului. COMPASS SRL (www.amper.md) nu păstrează niciun fel de detalii cu privire la card.
După finalizarea comenzii veți fi redirecționat pe o pagină cu informații privind statutul comenzii Dvs.

Nr. Notificării privind inițierea activității de comerț P-9894/2020 din 23.03.2020.

11. RETUR SAU SCHIMB
Produsele procurate de clienți persoane fizice (în calitate de consumatori) pot fi returnate, la adresa sediului COMPASS SRL (mun. Chișinău, str. Petricani 5/1), în termen de maxim 14 zile calendaristice, conform legii (105/13.03.2003 | H.G.1465/08.12.2003). Iar restituirea sumelor încasate va fi efectuată nu mai târziu de 14 zile de la data în care a fost depusă cererea de retur la sediul companiei și efectuat returul bunurilor.
• Dacă ați achitat cu numerar la livrare, returul va fi în numerar la casierie în sediul COMPASS SRL. Preventiv veți primi un apel telefonic cu data și ora când vă puteti apropia pentru a primi banii;
• Dacă ați achitat prin transfer bancar, returul va fi prin virament bancar la rechizitele indicate în comandă/factura fiscală emisă;
• Dacă ați achitat prin card bancar, returul va fi prin bancă pe contul de card cu ajutorul căruia s-a efectuat achitarea comenzii.

Autoritatea abilitată cu funcţii de protecţie a consumatorilor în Republica Moldova:
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței

Adresa: MD-2012, mun.Chişinău, str.Vasile Alecsandri, 78
tel: 0(22) 515-151
e-mail: [email protected]
site: www.consumator.gov.md

Important!
• Produsul returnat nu trebuie să conțină urme de intervenție, zgârieturi sau alte defecte vizibile atât la nivel vizual cât și funcțional, trebuie să fie cu ambalajul original și nedeteriorat. Toate produsele se returnează cu accesoriile incluse complete;
• Produsul poate fi returnat dacă a fost păstrat în condițile tehnice stabilite (conform fișei tehnice, etc.);
• Suma costului livrării nu va fi rambursată;
• Produsul returnat trebuie sa fie însoțit de bon fiscal/factură, certificat de garanție și toate actele primite la ridicarea comenzii;
• Odată cu returnarea produsului, trebuie returnate cadourile sau produsele sub formă de cadou, dacă acestea au avut loc;
• Costurile cu transportarea produselor de retur, sunt în sarcina Dvs;
• Pentru produsele personalizate (debitate, configurate etc. la cererea Dvs), returnarea sau schimbul nu este posibil;
• Consumatorul poate solicita un produs de o calitate și la un preț echivalent cu cele comandate și returnate. COMPASS SRL va suporta cheltuielile de retur, atunci când returul produselor se datorează unor motive imputabile COMPASS SRL.

12. CONDIȚII DE GARANȚIE
Pentru produsele procurate prin intermediul site-ului www.amper.md beneficiați de certificate de garantie conform legislatiei in vigoare si condițiilor de garanție ale producatorilor. Pentru a beneficia de garanție, trebuie să aveți asupra Dvs. bonul fiscal sau factura în original și certificatul de garanție (dacă acesta a fost emis). Daca nu ați primit certificatul de garantie odată cu livrarea, solicitați primirea certificatului pe email. Vă rugăm să ne trimiteți o solicitare în acest sens nu mai târziu de 3 zile din momentul recepționării produsului.

13. DREPTURI DE AUTOR
• Conținutul Site-ului: imagini, texte, fișiere, elemente logo, elemente de grafica și deign web, scripturi, programe și alte date, cu excepția celor preluate de la furnizori și distribuitori, cu acordul lor, reprezintă proprietatea COMPASS SRL și/sau a furnizorilor săi și este protejat de Legea privind protecția dreptului de autor și drepturilor conexe și de Legile privind proprietatea intelectuală și industrială. Folosirea fără acordul COMPASS SRL a oricăror elemente enumerate mai sus se pedepsește conform legilor în vigoare;
• COMPASS SRL garantează vizitatorilor acces limitat la site, iar vizitatotii pot utiliza informațiile de pe Site în scopuri personale și non-comerciale. Vizitatorii nu au dreptul de a copia, modifica, reproduce, vinde/revinde parțial sau inegral acest Site sau de a exploata acest Site în o altă manieră decât se prevende în aceste Condiții. Orice utilizare a informațiilor în scopuri comerciale poate fi făcută doar cu acordul în scris al COMPASS SRL;
• COMPASS SRL își rezervă dreptul de a modifica informațiile de pe Site, precum și limita accesul la Site. COMPASS SRL nu poartă răspundere pentru informațiile plasate pe Site de către terți.

14. LITIGII
Prezentele Condiții sunt reglementate de legislația Republicii Moldova. Orice litigiu apărut va fi rezolvat pe cale amiabilă. Dacă toate încercările de rezolvare amiabilă sunt epuizate, competența revine instanțelor de judecată din Republica Moldova.